Aprecieri referitoare la tema �Dreptul la informare al actionarilor este un moft�

Tinand seama de cele sustinute de autori in nota critica, se impun precizarile ce urmeaza:

I. Ce se critica, de fapt: 1. solutia instantei prin raportare la invocarea motivului de nulitate legat de pretinsa incalcare a dreptului la informare sau 2. si solutia instantei prin raportare la invocarea motivului de nulitate legat de pretinsul abuz de majoritate?
Se exemplifica in articol doar prin citarea din hotararea instantei a motivelor referitoare la dreptul la informare (toate pasajele citate, cu exceptia celui de la pct. 3.4, vorbesc doar despre dreptul la informare), iar titlul notei critice face trimitere doar la dreptul la informare.
Din cuprinsul pct. 4 reiese totusi ca se critica solutia instantei si prin prisma solutiei referitoare la abuzul de majoritate.
Daca se critica solutia si sub aspectul al doilea, de ce nu este redata in nota critica motivarea solutiei de respingere pronuntata de instanta din perspectiva abuzului de majoritate despre care reclamantul afirma ca l-ar fi invocat si motivat?
In nota critica este data o legatura (link) unde se poate regasi o parte a hotararii, insa se sare de la pagina 1 la pagina 11, omitandu-se inclusiv redarea starii de fapt retinuta de instanta!
Hotararea e redata incomplet.

II. La pct. 1.14 din nota critica se precizeaza ca interpretarea eronata a Tribunalului Bucuresti contravine dispozitiilor art. 209 din Legea nr. 297/2004 si ca art. 209 din Legea nr. 297/2004, precitat, se aplica tuturor emitentilor de valori mobiliare, indiferent de piata pe care sunt tranzactionate actiunile societatii (piata reglementata, ATS etc.).
Asta ar insemna si ca, in privinta abuzului de majoritate, societatii din speta ii era aplicabil art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Cu privire la abuzul de majoritate, art. 210 din Legea nr. 297/2004 dispune: (1) Sunt interzise folosirea in mod abuziv a pozitiei detinute de actionari sau a calitatii de administrator ori de angajat al societatii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare si a altor instrumente financiare detinute, precum si prejudicierea detinatorilor acestora.
(2) Detinatorii valorilor mobiliare trebuie sa isi exercite drepturile conferite de acestea cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale celorlalti detinatori si a interesului prioritar al societatii comerciale, in caz contrar fiind raspunzatori pentru daunele provocate.
Exista, asadar, o norma speciala, art. 1386 din noul Cod Civil (la care pct. 4.1 din nota critica face referire) reprezentand o norma generala inaplicabila spetei.
Raspundere pentru daune vs. anulare hotarare AGA!
Or, fiind incident art. 210 din Legea nr. 297/2004, nu este vorba despre posibilitatea instantei de a dispune orice masura adecvata pentru remedierea situatiei (ca in dreptul britanic)!
Doctrina a preciza ca, atunci cand hotararea adunarii generale a fost luata de adunarea generala a unei societati deschise cu incalcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu mai este aplicabil (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 462)!!!
Atunci trimiterile la art. 1361 din Legea nr. 31/1990, la art. 15 NCC si la art. 1386 din noul Cod Civil, de la pct. 4.1 din nota critica nu justifica anularea AGEA pentru abuz de majoritate, chiar dovedit fiind acesta, putand fi vorba doar despre repararea daunelor provocate.
Deci, hotararea AGEA nu se putea anula chiar daca se retinea abuzul de majoritate invocat si indicat in preambulul articolului si la pct. 4 din nota critica.

III. a) Abuzul de majoritate:
Drepturile si interesele celorlalti actionari minoritari pretins incalcate sunt legitime in masura in care sunt subsumate lui affectio societatis. Chiar daca un actionar are motive sa considere ca interesele sale legitime au fost incalcate prin modul in care ceilalti actionari si-au exercitat drepturile societare, el nu va putea invoca art. 1361 din Legea nr. 31/1990 atata timp cat interesele legitime ale societatii nu au fost incalcate (S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 460).
Abuzul nu poate fi constatat de fiecare data cand o decizie a majoritatii provoaca nemultumirea minoritatilor. Elementul intentional al actionarilor majoritari (reaua-credinta), adica unicul scop al favorizarii actionarilor majoritari, este singurul care permite distinctia dintre exercitarea abuziva a dreptului de vot de catre actionarii majoritari si eroarea de gestiune. O hotarare nu poate fi considerata abuziva prin simplul fapt ca aplicarea ei dezavantajeaza societatea sau chiar ameninta prosperitatea intreprinderii. Trebuie evitat a se deturna controlul judiciar al hotararii actionarilor de la constatarea abuzului de drept, la verificarea oportunitatii hotararii actionarilor sau conformitatii acesteia cu situatia societatii. In lipsa dovedirii intentiei de violare a interesului comun din partea actionarilor majoritari sau minoritari, s-ar ajunge la inlocuirea guvernarii societatii prin organele statutare, cu o guvernare judecatoreasca, la
initiativa oricaruia dintre actionarii al caror interes s-ar considera lezat prin decizia organului statutar. Intentia de a dauna celorlalti actionari, ca orice element subiectiv, implica dificultati in ceea ce priveste probatiunea. (Radu Catana, Dreptul societatilor comerciale, Sfera Juridica, 2007, p. 120).
Este deci vorba despre aspecte ce tin de administrarea si aprecierea probatoriului.

b) La pct. 4.2 din nota critica, vorbindu-se despre filializarea activa (hotararea - p. 11 alin. ultim - nu vorbeste de filiala), ca ipoteza de manifestare a abuzului de majoritate, se indica (drept criteriu ce permite a se cerceta daca este sau nu incident abuzul de majoritate) faptul ca ``legitimitatea unor astfel de operatiuni care greveaza patrimoniul societatii-mama sau, dupa caz, al filialei si interesul comun al asociatilor acesteia este dat de existenta unei contrapartide rezonabile din partea celeilalte societati, verificare care nu se face in mod izolat, ci prin luarea in considerare a ansamblului si a succesiunii transferurilor de fonduri si a relatiilor comerciale dintre cele doua societati``.
Aceasta verificare se poate face prin administrarea unui probatoriu adecvat, fiind o chestiune ce tine de aprecierea acestuia (trebuie dovedit ca filializarea societatii aduce actionarilor majoritari avantaje in detrimentul actionarilor minoritari si ca filializarea este lezionara pentru societate, careia nu ii aduce niciun avantaj, fiind lipsita de orice justificare economica; a se vedea Radu Catana, Dreptul societatilor comerciale, Sfera Juridica, 2007, p. 141).

c) Abuzul de minoritate: actionarul minoritar se opune la luarea unei decizii esentiale pentru viata societatii, deturnand prerogativa de vigilenta acordata de lege de la scopul pentru care a fost acordata (interesul social, comun tuturor asociatilor)
Problema tine, de asemenea, de administrarea si aprecierea probatoriului, fiind vizata importanta si finalitatea deciziei blocate de actionarul minoritar.
In doctrina se face distinctie intre, pe de o parte, abuzul de vot propriu-zis, exprimat prin impotrivirea la vot fata de hotararile sociale proiectate sau prin absenta nejustificata la adoptarea deciziilor si, pe de alta parte, abuzul de control si supraveghere (abuzul pozitiv), exprimat prin hartuirea sistematica si nejustificata a puterii societare, utilizarea art. 132 din Legea nr. 31/1990 fiind una dintre formele de manifestare a abuzului pozitiv. Hartuirea judiciara destabilizeaza managementul, dauneaza imaginii societatii si poate provoca atat seisme bursiere, cat, mai ales suparatoare consecinte in termeni de politica generala si de forta de munca (a se vedea Radu Catana, Dreptul societatilor comerciale, Sfera Juridica, 2007, p. 147-148 si 153-154 si ICCJ, s. com., dec. nr. 4199/2010 si nr. 868/2011).

d) Asadar, sustinerile referitoare la abuzul de majoritate ori de minoritate trebuiesc probate si nu doar afirmate.
Sustinerile referitoare la cauza ilicita nu pot fi disociate de sustinerile referitoare la abuzul de majoritate, ale carui conditii trebuie probate (cele de la litera a), dupa cum lipsa informarii, luata in mod izolat, nu constituie un caz de abuz de majoritate, neputand fi sanctionata ca abuz de majoritate, ci conform celor rezultate din art. 1172 alin. 2 si 3 din Legea nr. 31/1990.
Avand in vedere cele de mai sus referitoare la abuzul de majoritate, ar trebui reprodusa si interpretata probatiunea administrata in speta pentru a se putea face aprecieri cu privire la corectitudinea solutiei pronuntate de instanta sub aspectul inexistentei abuzului de majoritate (si aceasta chiar daca nu ar fi incidenta sanctiunea prevazuta de art. 210 din Legea nr. 297/2004, text care exclude aplicarea solutiei de la art. 1361 din Legea nr. 31/1990).

e) Hotararea arata expres urmatoarele:
``In afara de sustinerea de ordin speculativ potrivit careia prin hotararile adoptate s-a realizat o preluare ostila a societatii de catre un grup de interese, reclamanta nu a indicat modalitatea in care adoptarea hotararilor in cauza a constituit un mijloc pentru eludarea unor norme legale imperative, nerezultand din probele administrate nici imprejurarea ca adoptarea hotararilor a avut drept unic scop eludarea unor asemenea norme`` - p. 13;
``In realitate societatea reclamanta este nemultumita de deciziile luate in cadrul adunarii, fara a proba insa...`` - p. 14;
``Atat existenta unei cauze valabile a actului juridic, cat si buna-credinta, se prezuma conform art. 1239 alin. 2 si art. 14 alin. 2 din Codul civil, simpla sustinere in sens contrar nefiind suficienta pentru rasturnarea celor doua prezumtii. Instanta mai retine, din perspectiva abuzului de majoritate, ca reclamanta nu a aratat modalitatea in care hotararile adoptate in adunarea generala afecteaza exclusiv pe actionarii minoritari. Dimpotriva, instanta constata ca masurile adoptate, in raport de obiectul lor, ii vizeaza pe toti actionarii, indiferent de participarea detibuta de acestia la capitalul social, fara a favoriza direct sau indirect anumite categorii de actionari `` - p. 14;
``Reclamanta nu a probat ca ... sunt vatamate exclusiv interesele sale, nu si ale celorlalti actionari, pentru a se considera ca hotararea luata cu votul actionarilor majoritari are ca scop lezarea drepturilor sale, conform art. 1361 din Legea nr. 31/1990`` - p. 14;
`` Instanta retine totodata ca majorarile de capital, instrainarea de active si constituirea unei alte societati, desi pot constitui manifestari ale abuzului de majoritate, simpla efectuare a acestor operatiuni nu este suficienta, fiind necesara si indeplinirea cerintelor prevazute de art. 15 din Codul civil, inclusiv prin incalcarea obligatiilor impuse actionarilor de catre art. 1361 din Legea nr. 31/1990`` - p. 14-15;
``Referitor la vadita intentie a actionarilor majoritari de a obtine avantaje in dauna actionarilor minoritari, prin controlul managerial al societatii nou constituite, aceasta se reduce la simpla afirmatie a reclamantei, fara a se invedera care ar fi metodele concrete prin care lichiditatile firmei ar fi scoase din patrimoniul acesteia, pentru a fi folosite in interesul exclusiv al actionarilor majoritari`` - p. 15;
``Nici invocarea dispozitiilor art. 210 din Legea nr. 297/2010 privind piata de capital nu sunt incidente in cauza, cat timp din probatoriul administrat nu rezulta ca actionarii ce si-au exercitat dreptul de vot in adunarea generala s-au folosit in mod abuziv de pozitia detinuta prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare si a altor instrumente financiare detinute, precum si prejudicierea detinatorilor acestora: - p. 15.
Citind in continuarea hotararea, se vede clar ca instanta face repetat trimitere la ``lipsa de suport probator`` ori ``neprobarea`` unor alte aspecte.
Sustinerile actionarilor privind pretinse drepturi incalcate sunt mofturi daca nu sunt probate, ci doar afirmate.

IV. Daca se are in vedere opinia din nota critica referitoare la fundamentare ca o componenta a dreptului la informare, inseamna ca, in legatura cu orice problema ce figureaza in convocator si este supusa ulterior dezbaterii in adunarea generala, se poate invoca intr-o actiune in anulare imprejurarea ca, desi exista o informare realizata, ea nu a fost suficient de bine documentata si fundamentata.
Dupa ce criterii s-ar realiza o astfel de apreciere?
Una este prezentarea unor materiale succinte si alta este neprezentarea unor note de fundamentare (care presupun o detaliere de amanuntita).
Nu se pune semnul egal intre informarea succinta si informarea pentru care nu s-a intocmit nota de fundamentare.
Prezentarea unor materiale succinte poate fi apreciata ca insuficienta (nerespectand cerinta de informare), dar nu inseamna automat ca ar exista obligatia de a fi prezentate materiale ce cuprind detalii amanuntite si ca o altfel de prezentare trebuie considerata incompleta, conducand in mod necesar la anularea hotararii AGA pentru nerespectarea dreptului la informare.
O astfel de interpretare nu ar face altceva decat sa ``garanteze`` actionarilor minoritari animati de intentii mai putin oneste posibilitatea de a ataca si anula discretionar hotarari AGA in detrimentul societatii/celorlalti actionari.
Deci trebuie prezentate doar aspectele esentiale (a se vedea Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, Decizia civila nr. 1292/2014 citata in nota critica), informatii complete, relevante, clare, corecte ce au condus la includerea propunerii pe ordinea de zi a AGA si nu intocmita obligatoriu o nota de fundamentare care sa includa informatii amanuntite, care, de cele mai multe ori, sunt tehnice.
Dupa ce criterii se apreciaza daca anumite materiale sunt sau nu suficiente? Caci administratorii le considera mereu suficiente iar cei ce urmaresc si doresc anularea AGA le vor considera intotdeauna insuficiente si incomplete.
Ar trebui apreciat daca dreptul la informare a fost sau nu respectat in functie de verificarea si aprecierea de catre instanta a operatiei concrete ce a fost ulterior adoptata in AGA?
Nu este, in acest fel, extrem de fluctuanta si nesigura limita dintre controlul de legalitate si controlul de oportunitate nepermis instantei? Nu devine, astfel, acest aspect unul care tine de oportunitate?
Este motivul pentru care, reglementand dreptul la informare al actionarilor, art. 1172 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 indica in mod expres materialele esentiale ce este obligatoriu a fi puse la dispozitia actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii AGA si dupa care, la cerere, actionarilor li se vor elibera copii contra cost.
Textul nu vorbeste despre obligatia de a pune la dispozitia actionarilor materiale care ``vizeaza insasi existenta cauzei sau caracterul licit al actului juridic propus spre adoptare``.
Este motivul pentru care in hotarare s-a retinut ca ``pentru a se invoca cu succes incalcarea dreptului la informare, actionarul lezat trebuie sa-si motiveze sustinerea pe una dintre dispozitiile legale care reglementeaza modalitatile de exercitare a acestui drept, cu privire la - fara ca enumerarea sa fie exhaustiva - cerintele de publicare a convocatorului cuprinzand ordinea de zi (art. 117), lipsa punerii la dispozitie a situatiilor financiare, a raportului anual al consiliului de administratie (art. 1172), a raportului cenzorilor sau al auditorilor financiari (art. 184), respectiv a documentelor prevazute in mod expres de lege ca intrand in continutul dreptului la informare``.
Argumentatia instantei este in acord cu precizarile din doctrina referitoare la art. 1172 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, unde se arata ca, in privinta oricaror altfel de informatii de tip diferit fata de cele indicate la alin. 1 al art. 1172 (care sunt situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie, respectiv raportul directoratului si cel al consiliului de supraveghere, precum si propunerea cu privire la distribuirea de dividende), daca actionarii nu primesc raspunsuri sau nu sunt multumiti cu raspunsurile primite, ei se pot abtine de la vot sau chiar pot vota impotriva la punctele respective de pe ordinea de zi, neputand exista o sanctiune sub forma dreptului actionarilor de a ataca hotararea adunarii generale daca ei nu primesc raspunsuri la intrebarile lor, chiar daca au repetat aceste intrebari in timpul sedintei adunarii (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 394
si C. Dutescu, Drepturile sctionarilor, p. 249).

V. Art. 1918 alin. 2 din NCC si nu din NCPC: Daca legea nu prevede altfel, oricare dintre asociati are dreptul de a consulta registrele si situatiile financiare ale societatii, de a lua cunostinta de operatiunile acesteia si de a consulta orice document al societatii, fara a stanjeni operatiunile societatii si a afecta drepturile celorlalti asociati.
Doctrina a aratat ca la art. 1918 alin. 2 teza a II-a din NCC sunt vizate operatiunile si documentele care au stat sau ar trebui sa stea la baza inregistrarilor in registrele financiare (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 263).
S-a aratat ca, aparent nu exista nicio reglementare in Legea nr. 31/1990 care sa interzica sau sa permita accesul actionarilor la registrele financiare, ceea ce ar putea duce la concluzia ca in acest caz se aplica dreptul comun si fiecare actionar neadministrator are acces la asemenea documente oricand, cu observarea restrictiilor din art. 1918 alin. 2 NCC. O asemenea interpretare nu este corecta. In realitate, dreptul la informare al actionarilor in legatura cu alte documente decat situatiile financiare este reglementat de art. 136 si 1641 din Legea nr. 31/1990. Ambele articole reflecta o regula de baza in ce priveste functionarea sociatatilor pe actiuni, respectiv controlul activitatii acestora se face de catre un organ specializat - cenzorii sau auditorii financiari - care raporteaza rezultatele controlului adunarii generale a actionarilor. Actionarii pot doar sa sesizeze acestui organ faptele si operatiunile societatii asupra carora au un dubiu
(in cazul prevazut la art. 136 legea impune un numar minim de actionari), nu pot insa avea acces direct la registrele societatii. Pentru identitate de ratiune, aceasta solutie se aplica ori de cate ori societatea este obligata, conform legii, sa numeasca un organ de control sub forma cenzorilor sau auditorilor financiari, respectiv in cazul societatilor pe actiuni . A interpreta art. 1918 Cod civil ca aplicandu-se si acestor societati ar insemna sa lipsim de efecte institutia controlului societatii printr-un organ specializat. Considerentele in legatura cu limitarea accesului actionarului la informatiile societatii atunci cand legea impune existenta unui organ de control societar sunt aplicabile si cazului de la teza a II-a a art. 1918 alin. 2 NCC, referitor la dreptul de a lua cunostinta de operatiunile acesteia si de a consulta orice document al societatii. In limitele aratate mai sus pentru sfera de aplicare a dreptului la informare,
prevederile art. 1918 alin. 2 NCC sunt imperative (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 263-264).
Avand in vedere prevederile art. 1918 alin. 2 si 3 NCC, ca drept comun pentru toate societatile, dreptul la informare directa a asociatilor a cunoscut o extindere spectaculoasa a continutului si intinderii sale pentru societatile care nu au obligatia legala de a avea un organ de control, autorul facand trimitere la comentariile indicate mai sus cu privire la societatile pe actiuni si limitele aplicarii art. 1918 alin. 2 NCC (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 391).
Nu exista o sanctiune pentru nerespectarea dreptului la informare ca atare, exista insa sanctiuni pentru nerespectarea unor componente ale sale, dupa cum se arata in cuprinsul acestei lucrari (a se vedea S. David in Legea societatilor, Editia a 5-a, Editura C. H. Beck, 2014, p. 391). Este vorba despre sanctiunile specifice care intervin in cazul nerespectarii dispozitiilor art. 1172 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Art. 1918 alin. 2 din NCC, care prevede inclusiv dreptul oricarui asociat de a lua cunostinta de operatiunile societatii si de a consulta orice document al societatii, nu infirma dispozitiile art. 1172 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 si nici nu impune in mod expres sanctiunea nulitatii AGA in caz de nerespectare, ci pot fi avute in vedere eventual trimiterile de mai sus referitoare la aspectele esentiale ce trebuiesc prezentate si la distinctia dintre prezentarea de informatii succinte si prezentarea unor note de fundamentare.