Banca are sarcina de a dovedi ca si-a executat obligatiile precontractuale de informare si de verificare a bonitatii imprumutatului

Aceasta obliga de asemenea creditorul sa furnizeze consumatorilor o fisa de informatii standard la nivel european privind creditul de consum si sa verifice bonitatea consumatorului.

In Franta, in cadrul a doua litigii, mai multe persoane s-au regasit in incapacitate de a rambursa ratele lunare ale contractelor lor de credit respective, astfel incat banca a solicitat rambursarea imediata a sumelor imprumutate si a dobanzilor. Instanta franceza sesizata cu aceasta cerere arata ca banca nu este in masura sa prezinte nici fisa de informatii standard la nivel european, nici vreun alt inscris care sa permita justificarea faptului ca si-a indeplinit obligatia de a furniza explicatii. In unul dintre cazuri, contractul de credit cuprinde insa o clauza standard in care imprumutatul recunoaste ca a primit si a luat cunostinta de fisa. Instanta franceza apreciaza ca o astfel de clauza ar putea sa genereze probleme in cazul in care ar avea ca efect rasturnarea sarcinii probei in detrimentul consumatorului. Aceasta considera ca acest tip de clauza ar putea astfel sa faca imposibila exercitarea de catre consumator a dreptului de a contesta deplina executare a obligatiilor de catre creditor .
In ceea ce priveste obligatia de verificare a bonitatii, instanta franceza arata ca, in celalalt caz, imprumutatul nu a furnizat bancii inscrisuri justificative privind situatia sa financiara. Aceasta se intreaba, asadar, daca verificarea bonitatii consumatorului poate sa fie efectuata doar pe baza informatiilor furnizate de consumator, fara un control efectiv al acestor informatii prin alte elemente. Instanta de trimitere se intreaba de asemenea daca obligatia de a furniza explicatii si asistenta poate fi considerata indeplinita in cazul in care creditorul nu a verificat in prealabil bonitatea si nevoile consumatorului.
In hotararea pronuntata, Curtea de Justitie constata ca directiva nu precizeaza cui ii incumba sarcina de a dovedi ca creditorul si-a executat obligatiile de informare si de verificare a bonitatii, astfel incat aceasta problema tine de ordinea juridica interna a fiecarui stat membru. In aceasta privinta, se impune ca normele de drept national sa nu fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare din dreptul intern (principiul echivalentei) si sa nu faca imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de directiva (principiul efectivitatii).
In cazul in care Curtea nu are nicio indoiala cu privire la respectarea principiului echivalentei in speta, aceasta considera ca principiul efectivitatii ar fi compromis daca sarcina probei privind neexecutarea obligatiilor creditorului ar reveni consumatorului. Astfel, acesta nu dispune de mijloace care sa ii permita sa demonstreze ca creditorul nu i-a furnizat informatiile prevazute si nu a verificat bonitatea sa. In schimb, principiul efectivitatii este garantat in cazul in care creditorul este obligat sa justifice in fata instantei executarea adecvata a obligatiilor sale precontractuale: un creditor diligent trebuie sa fie constient de necesitatea de a colecta si de a conserva probe privind executarea obligatiilor sale de a furniza informatii si explicatii.
In ceea ce priveste clauza standard care figureaza in contractul de credit in cauza, aceasta nu poate permite creditorului eludarea obligatiilor sale. Astfel, clauza standard in discutie constituie un indiciu in sustinerea caruia creditorul trebuie sa aduca unul sau mai multe elemente de proba relevante. De asemenea, consumatorul trebuie sa fie intotdeauna in masura sa se prevaleze de faptul ca nu a fost destinatarul acestei fise sau ca fisa nu permitea creditorului indeplinirea obligatiilor de a furniza informatii precontractuale care ii incumbau. Curtea precizeaza ca daca o asemenea clauza ar implica recunoasterea de catre consumator a executarii depline si corecte a obligatiilor precontractuale care ii incumba creditorului, ea ar determina o rasturnare a sarcinii probei de natura sa compromita efectivitatea drepturilor recunoscute de directiva.
Referitor la aspectul daca evaluarea bonitatii consumatorului poate sa fie efectuata doar pe baza informatiilor declarate de acesta din urma, fara realizarea unui control efectiv al acestor informatii prin intermediul altor elemente, Curtea constata ca directiva confera o marja de apreciere creditorului pentru a stabili daca informatiile de care dispune sunt sau nu sunt suficiente pentru a atesta bonitatea consumatorului si daca este necesara o verificare prin intermediul altor elemente. Astfel, creditorul poate, in functie de imprejurarile spetei, fie sa se multumeasca cu informatiile care ii sunt furnizate de consumator, fie sa considere ca este necesar sa obtina confirmarea acestor informatii (un control al informatiilor furnizate de consumator nefiind astfel sistematic), avand in vedere ca simple afirmatii nesustinute facute de un consumator nu pot fi, in sine, calificate ca fiind suficiente daca nu sunt insotite de inscrisuri justificative.
Pe de alta parte, din directiva nu reiese ca evaluarea situatiei financiare si a nevoilor consumatorului trebuie efectuata inainte de furnizarea explicatiilor corespunzatoare. Nu exista, in principiu, o legatura intre aceste doua obligatii precontractuale. Creditorul este, asadar, in masura sa dea consumatorului explicatii, fara a fi obligat sa evalueze, in prealabil, bonitatea acestuia. Cu toate acestea, creditorul trebuie sa tina seama de evaluarea bonitatii consumatorului, in masura in care aceasta evaluare impune o adaptare a explicatiilor furnizate.
In sfarsit, Curtea precizeaza ca obligatiile de informare trebuie, ca urmare a insusi caracterului lor precontractual, sa fie indeplinite anterior semnarii contractului de credit, avand in vedere ca explicatiile nu trebuie in mod necesar sa fie furnizate intr-un document specific, ci pot fi date verbal de creditor in cursul unei intrevederi. Curtea aminteste insa ca forma in care explicatiile trebuie furnizate consumatorului intra sub incidenta dreptului national.

Hotararea in cauza C-449/13 CA Consumer Finance SA/Ingrid Bakkaus si altii

¹ Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, p. 66, rectificari in JO 2009, L 207, p. 14, in JO 2010, L 199, p. 40, si in JO 2011, L 234, p. 46)